Etimologie

Botanica este ştiinţa plantelor – o ramură clasică a biologiei care stă alături de alte ramuri clasice ca: anatomia, histologia, biologia celulară, fiziologia şi virologia, cât şi de ramuri moderne ca:bioacustica, biochimia, biofizica, biogeografia şi biomatematica.

Până în prezent au fost descrise peste 500.000 de specii de plante, care, atât pentru studiile specialiştilor, cât şi pentru informarea marelui public, au trebuit sa fie clasificate şi denumite.

Clasificarea organismelor s-a făcut în 5 unităţi sistematice mari, denumite regnuri, şi anume: Monera,Protozoa, Fungi, Plantae şi Animalia. Plantele, bineînţeles, fac parte din regnul Plantae. Regnurile, la rândul lor, au fost împărţite în unităţi din ce în ce mai mici ca: încrengătura, clasa, ordinul, familia,genul, specia. Pe lângă acestea au mai fost introduse în unele cazuri şi unităţi sistematice intermediare, precum subîncrengătura, supraclasa etc. Denumirea speciilor de plante, ca şi denumirea celorlalte specii de organisme, se face folosindu-se nomenclatura binară.

Botanica se ocupă cu studiul plantelor din punct de vedere anatomic (anatomia plantelor), morfologic (morfologia plantelor), fiziologic (fiziologia plantelor), clasificare (taxonomia plantelor), originea şi evoluţia organismelor vegetale.

 

Părintele acestei ştiinţe este considerat învăţatul grec Teofrast (372 î.Hr.–287 î.Hr.), discipol al luiAristotel. Acesta a scris mai multe lucrări despre plante. Cele mai importante sunt Cauzele plantelor şi Cercetarea plantelor în nouă cărţi. Teofrast elaborează un sistem de clasificare a plantelor care s-a folosit până în secolul XVIII. Un rol deosebit în dezvoltarea acestei ştiinţe au avut pe plan mondial cercetători ca Nehemiah Grew (1628–1711), fondatorul anatomiei plantelor, John Ray (1626–1704), fondatorul taxonomiei plantelor, Rudolf Camerer (1665–1721), descoperitorul organelor sexuale la plante şi Carl von Linné (1707–1778), genial botanist al secolului XVIII.

Contribuţii în cunoasterea plantelor le-au adus şi învăţaţi români precum stolnicul Constantin Cantacuzino (1650–1716), care a alcătuit cea mai veche hartă geobotanică de la noi, Dimitrie Brândză (1846–1895) fondatorul botanicii româneşti, Florian Porcius (1816–1906) unul dintre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice românesti, Iuliu Prodan (1875–1959), marele ctitor al Florei României, Emanoil C. Teodorescu (1866–1949) întemeietorul şcolii de algologie din România şi Traian Săvulescu (1889–1963), fondatorul şcolii româneşti de fitopatologie.

Din Limba greacă βοτάνη = “, iarbă,,poate să fie derivată din timpul în care agricultori trebuiau să ştie ce plante erau bune pentru animalele domestice.